Dictarea din 07.09.04

1. ...Când omul își îndeplinește predestinarea sa, de care Eu am nevoie, Eu îl primesc în Lumea Mea a liniștii Mișcării Eterne, unde el își primește liniștea și fericirea în Raiul Meu.

2. Acolo omul cu adevărat va înțelege deosebirea între Structura Lumii Mele și celei Pământești.

3. Omul va vedea adâncimea prăpastiei ce deosebește cele două Lumi: Armonia fericirii și Dragostei din una, ura și lăcomia din cealaltă!

4. Despre toate acestea mai târziu, dar mai întâi să însușim Adevărurile și posibilitatea reformării vieții pe Pământ conform Legilor Mele Pine.

5. Aceste Legi sunt scrise de Mine demult, dar, cunoscându-le, omul nu le respectă în totalitate.

6. Ar părea că, toate sunt simple și clare: doar zece Porunci, dar nu le respectă oamenii și nu vor să fie fericiți, chiar și în cadrul unei familii.

7. Vicleanul a aranjat toate astfel, ca toți și fiecare om în parte să fie singuri, toți rătăcesc, ca prin beznă, și nu văd, că în jur se află oameni. Păcatele și viciile au închis ochii, și pleoapele nu pot fi deschise, sunt foarte grele.

8. Noi trebuie să aducem Lumină în Sufletele acestor oameni, doar atunci ei vor putea să se găsească unul pe altul și să înțeleagă, că nu sunt singuri, că fericirea constă în special în comunicarea între ei.

9. Ei vor înțelege, că Armonia este realizabilă, este necesar doar să se Iubească unul pe altul, să nu uite de Mine și de Legile Mele, pe care trebuie să le urmeze.

10. Nu există nimic mai simplu decât această Religie a Dragostei și nu există Legi ale Existenței mai simple.

11. Totul devine clar și simplu, se deschid aptitudini nemaivăzute ale Omului-creator, ale Omului-stăpân al Pământului, care are grijă de el și îi utilizează posibilitățile.

12. Omul armonios – este Visul Meu și Scopul Meu.

13. Totul, părea, era pregătit, dar viața pământească a întinat oamenii în noroi și vicii.

14. Din această cauză Eu îl smulg pe fiecare din noroi, și în special pe fiecare în parte, din propriul său noroi – din păcatele și viciile sale pământești.

15. Eu vă strunesc pe voi spre binele vostru și de dragul predestinării voastre și vă conduc spre Lumină, împlinindu-vă cu Înțelepciune, Rațiune și Dragoste.

16. Pentru că voi – sunteți copii Mei iubiți, și Eu vă iert nechibzuința voastră și Cred, că vă veți dezvolta până la nivelul asemănării cu Dumnezeu, și dacă nu vă veți egala Mie, atunci cel puțin vă veți apropia foarte mult de Mine, cel puțin la distanța unei mâini întinse.

17. Iar Eu, să Mă credeți, voi fi fericit și vă voi transmite Învățăturile Mele Eterne, și voi veți lumina cu Ele calea voastră unică și adevărată.

18. Lumină și fericire oamenilor le poate oferi doar Dumnezeu, și nimeni altul.

19. Omul poate crede doar omului, și astăzi e foarte important, ca voi să credeți omul, care a înscris aceste rânduri, nu după moarte, ci acum, cât este în viață.

20. Doar vouă (oamenilor) vă este în fire să vă rugați morților, deoarece morții deja au plecat și nu vă pot influența traiul vostru; așa vă este “comod” – a merge înainte cu capul, întors la spate.

21. Eu însă vă spun, că fericirea – înseamnă a merge înainte în propria evoluție, fără a privi înapoi și a crede în oamenii, care sunt aproape, în oamenii, care se iubesc unul pe altul.

22. Omul cu privirea, îndreptată înainte, – este Omul-constructor, Omul-truditor, Omul-creator.

23. Aceasta este direcția și cauza spre care mergem mână în mână, iubindu-ne unul pe altul, încărcându-ne cu această Dragoste cu Credință și Speranță în reconstruirea Lumii, care va fi echitabilă, Pină și minunată...

Диктовка от 07.09.04

1. ...Когда человек выполняет своё предназначение, которое Мне необходимо, Я впускаю его в Мой Мир покоя Вечного движения, где он получает покой и счастье в Раю Моём.

2. Там по-настоящему человек поймёт различие Моего и Земного Мироустройства.

3. Человек увидит глубину пропасти различия двух Миров: Гармония счастья и Любви в одном, ненависть и алчность в другом!

4. Но это позднее, а сначала будем постигать Истины и возможность преобразования жизни на Земле по Моим Божественным Законам.

5. Эти Законы Мною давно записаны, но, зная их, человек не исполняет их в полной мере.

6. Казалось бы, всё очень просто и ясно: всего-то десять Заповедей, но не исполняют их люди и не хотят быть счастливыми, даже в масштабе одной семьи.

7. Лукавый сделал так, что все и каждый человек одиноки, все слоняются, как во тьме, и не видят, что рядом есть люди. Грехи и пороки закрыли глаза, и веки не могут открыться, очень тяжелы.

8. Нам надо дать Свет в Души этих людей, только тогда они смогут найти друг друга и понять, что не одиноки, что счастье как раз в общении между ними.

9. Они поймут, что Гармония достижима, нужно только Любить друг друга, помнить обо Мне и Моих Законах, которым надо следовать.

10. Нет проще этой Религии Любви и нет проще Законов Бытия.

11. Всё становится ясным и простым, открываются невиданные способности Человека-творца, Человека-владыки Земли, который бережно к ней относится и который использует её возможности.

12. Гармоничный Человек – Моя Мечта и Моя Цель.

13. Всё, казалось, было подготовлено, но земная жизнь прилепила людей к грязи и порокам.

14. Вот почему Я отдираю каждого из грязи, причём каждого отдельно, от его собственной грязи – от его грехов и пороков земных.

15. Я напрягаю вас во имя вашего же блага и во имя вашего предназначения и веду вас к Свету, наполняя вас Мудростью, Разумом и Любовью.

16. Вы же – Мои любимые дети, и Я прощаю неразумность вашу и Верю, что вы разовьётесь до уровня подобия Бога, и если не сравняетесь со Мной, то хотя бы подойдёте очень близко ко Мне, хотя бы на расстояние вытянутой руки.

17. И Я, поверьте, буду счастлив и передам вам Мои Знания Вечные, и осветите вы Ими путь ваш единственный и истинный.

18. Свет и счастье людям может дать только Бог, и никто другой.

19. Человек может поверить только человеку, и сегодня очень важно, чтобы вы поверили человеку, записавшему эти строки, не после смерти, а именно сейчас, при жизни.

20. Ведь вы (люди) имеете манеру молиться на умерших, потому что умершие уже ушли и не могут повлиять на ваш быт; вам так “удобно” – идти вперёд с головой, повёрнутой назад.

21. Я же говорю вам, что счастье – это когда идёшь вперёд в своём развитии, не оглядываясь назад и веря в людей, которые рядом, в людей, которые любят друг друга.

22. Человек со взглядом, устремлённым вперёд, – это Человек-строитель, Человек-труженик, Человек-творец.

23. Вот куда и зачем идём вместе рука об руку, любя друг друга, заряжаясь этой Любовью с Верой и Надеждой на переустройство Мира, который будет справедлив, Божественен и прекрасен...