Dictarea din 09.10.04

1. ...Să repetăm teza principală a Religiei Mele, a concepției Mele: Credință + Dragoste, fără de care este imposibil să mergi înainte, și fără de care începe haosul și fărădelegea.

2. Orice societate de pe Pământ are un cod de legi proprii, de cele mai multe ori nuanțate de specificul național și prestabilite în baza tradițiilor naționale, însă imperfecțiunea lor în toate cazurile duce la tulburări în societate, la încălcarea acestor legi și la călcarea în picioare a drepturilor majorității de către minoritate.

3. Dorința de a crea o ordine socială pe baza propriilor închipuiri și tradiții ale neamurilor duce la toate cele menționate mai sus.

4. Mai întâi de toate, este o greșeală enormă – a urma tradițiile seculare ale unui anume neam sau popor.

5. Explicația constă în faptul, că aceste tradiții au luat naștere în vremuri străvechi lipsite de moralitate și în care era prezent un tiran, atunci când cel puternic avea întotdeauna dreptate.

6. Pe acest fundal tradițiile întotdeauna susțineau puterea, ori altfel-zis, puterea susținea tradițiile și codul natural de legi, transformat în tradiții de dragul consolidării acestei puteri.

7. Urmarea acestor tradiții în cadrul noului cod de legi moderne – este o enormă greșeală și incorectitudine.

8. De ce tot, ceea ce asuprea și îi făcea pe oameni robi, și în special robi supuși, să fie luat drept bază a construirii societății moderne? E incorect, e dăunător.

9. În această societate nu te poți aștepta la progrese, totul se va termina cu un colaps.

10. A scrie legi nu conform tradițiilor, ci conform propriilor supoziții – tot duce la impas.

11. Ce fel de supoziții pot exista?! În primul rând, oamenii oricum își folosesc experiența istorică a neamului lor sau experiența altor neamuri, adică încearcă să creeze regulile jocului pentru ziua de “mâine”, utilizând ziua de “ieri”.

12. În al doilea rând, despre ce supoziții poate fi vorba, pe ce sunt ele bazate și cine le scrie?

13. Dacă le scrie clasa dominantă, atunci reiese un cod de legi, orientat de a susține propria putere cu un diapazon mai mult sau mai puțin considerabil al libertăților pentru majoritatea neamului.

14. E de la sine înțeles, că majoritatea asuprită nu scrie legi, ci doar le execută. Ne întrebăm: cum le execută?

15. Deoarece robul nu poate fi creator, el face nu muncă sa, el muncește nu pentru sine.

16. Și chiar dacă totuși robii scriu codul de legi, revoluția ar fi inevitabilă, adică din nou distrugeri, încălcare a tradițiilor, a legăturilor de rudenie, și totul iarăși de dragul unui grup de robi, care se află în fruntea acestui proces devastator.

17. Aici, pe Pământ, nu există nicio societate, ale cărei legi ar reflecta o dezvoltare echitabilă a ei și a relațiilor echitabile între membrii neamului.

18. Statele, care propagă șaria, păcătuiesc prin violență, deși ridică steagul religios.

19. Vrem noi sau nu vrem, însă concluzia este mereu deprimantă.

20. Totul, ce omenirea a încercat să alinieze în sistemul relațiilor între neamuri sau membri ai neamului, totul ajungea la un impas, care ducea la războaie și la pieirea oamenilor și a imperiilor.

21. Nici un imperiu nu este veșnic.

22. Alte dimensiuni, alte relații între neamuri – în aceste cazuri robi erau nu oamenii, ci neamuri întregi. Esența e una și aceeași – o minoritatea dominantă și un număr enorm de robi.

23. În sistemele sociale moderne ale țărilor dezvoltate s-a inventat noțiunea de “clasă de mijloc”.

24. Ce înseamnă “clasa de mijloc”? Aceștia – sunt semirobi ori robi la scară mai mică, o pătură între minoritate și majoritate.

25. Această pătură niciodată nu este numeroasă. Se consideră, că ea amortizează și reduce pericolul, riscul colapsului societății. E o rătăcire profundă!

26. Această pătură într-adevăr menține situația, deoarece de dragul resturilor de pe masa puternicilor lumii acesteia ea îi slujește activ, atenuând tensiunile din societate.

27. Însă acest proces nu este veșnic, deoarece această pătură fie se îngrașă și trece în pătura puternicilor acestei lumi, fie invers, la strâmtoare trece în rândurile majorității, în rândurile robilor.

28. O asemenea diferențiere a păturii clasei de mijloc ca și consecință aduce complicații grave în societate, deoarece procesul de diferențiere este un proces de dereglare a echilibrului “stăpân – rob”.

29. Din această cauză, indiferent de legendele și poveștile ce se răspândesc în societate, ele nu o vor salva de la pieire. Întrebarea e una singură: când?

30. Secolele trecute n-au făcut nimic. Alte culori, alte povești, dar esența relațiilor între oameni este una și aceeași, chiar dacă este mai puțin primitivă, decât pe vremuri.

31. Din această cauză Eu spun mereu: voi mergeți spre colaps, și nu contează, despre ce țară Eu vorbesc, – toate regimurile, oricum s-ar numi ele, în esența lor sunt incorecte.

32. Dar incorecte sunt doar din cauza, că la baza lor nu sunt puse Legile Mele, despre care vorbesc deja de mii de ani.

33. Din ce cauză Eu am început să vorbesc atât de activ despre aceasta doar acum? Din ce cauză Eu încep să acționez?

34. Deoarece, societățile de pe Pământ au devenit informațional unificate și independente de hotarele sau mentalul nației. Toți se alimentează din aceeași “hrană”, numită mijloace de informare în masă și Internet.

35. Această “rețea” internațională a împânzit toată Lumea atât de strâns, încât s-a ivit posibilitatea de a conduce procesul de transformare prin intermediul mentalității fiecărui membru din neam, indiferent de apartenența națională.

36. Eu am menționat deja, instrumentul, creat de oameni cu ajutorul Meu, Îmi este necesar în primul rând Mie pentru realizarea Planurilor Mele.

37. În condițiile moderne, în pofida faptului, că oamenii au permis vițelului de Aur și Vicleanului să intre în această “rețea” folosind-o pentru a se îmbogăți, Eu pot întrerupe totul și redirecționa posibilitățile “rețelei” spre reorganizarea societății conform Planurilor Mele.

38. Din această cauză Eu sunt atât de încrezut în succes: totul va decurge conform Scenariului Meu. Deoarece orice început al oamenilor fără Mine și fără Ajutorul Meu va avea un final trist, este vorba doar de un prag diferit de timp.

39. Cârmuirile proaste sfârșesc instantaneu și se sparg, ca baloanele de săpun, iar cele mai instruite, înrămate frumos politic, durează mai mult, dar perspectiva e aceeași.

40. Din cauza acestor dificultăți oamenii vor veni la Mine de bună voie.

41. Calea este una, calea spre Lăcaș – spre Mine. Dar nu calea primitivă a tradițiilor religioase, ci calea conștientizată a Credinței în Legile Mele, contactul cu Mine prin cei care Mă aud, comunicarea cu Mine și consultarea cu Mine.

42. Prin Credința în Mine, în Legile Mele Eterne, va renaște Dragostea pentru Faptele Mele, Dragostea pentru concetățeni. Și va apărea atunci Speranța în construirea societății echitabile pe baza Înțelepciunii Mele.

43. Doar aceasta este unica voastră cale, calea Omului cuviincios, a Omului care nu este sclav, a Omului-creator și a Omului-făuritor.

44. Aici, pe scurt, este conceptul Meu și explicația Acțiunilor Mele și, dacă doriți, paradigma Mea pentru oameni, acum și pururea.

Диктовка от 09.10.04

1. ...Повторим главный тезис Моей Религии, Моей концепции: Вера + Любовь, без которых невозможно идти вперёд, и без чего начинается хаос и беззаконие.

2. Любое общество на Земле имеет свод своих законов, чаще всего окрашенных национальным колоритом и подготовленных на базе национальных традиций, но несовершенство их во всех случаях приводит к неразберихе в обществе, нарушению их и попиранию прав большинства меньшинством.

3. Вот к чему приводит желание создать общественный порядок на базе собственных представлений и традиций родов.

4. Прежде всего, глубокая ошибка – использовать вековые традиции данного рода или народа.

5. Дело в том, что традиции эти рождались в древние времена отсутствия морали и присутствия тирана, когда сильный всегда прав.

6. Традиции на этом фоне всегда поддерживали власть, иначе говоря, власть поддерживала эти традиции и естественный свод законов, перераставший в традиции ради укрепления этой власти.

7. Использование этих традиций в новом современном своде законов – глубочайшая ошибка и несправедливость.

8. Зачем то, что угнетало и делало людей рабами, причём послушными рабами, брать за основу построения современного общества? Это неверно, это пагубно.

9. В этом обществе не стоит ждать прогресса, всё кончится коллапсом.

10. Писать законы не на традициях, а по собственным предположениям – это тоже тупик.

11. Какие могут быть предположения?! Во-первых, люди всё равно используют исторический опыт своего рода или опыт других родов, то есть пытаются создать правила игры на “завтра”, используя “вчера”.

12. Во-вторых, о каких предположениях идёт речь, на чём основаны они и кто пишет их?

13. Если пишет правящий класс, то получается свод законов, направленный на поддержание своей власти с более или менее значительным диапазоном свобод для большинства рода.

14. Понятно, что угнетённое большинство не пишет законов, а лишь исполняет. Вопрос: как исполняет?

15. Ведь раб творческим не бывает, он делает не свою работу, он работает не для себя.

16. Если же пишут свод законов рабы, то не миновать революции, то есть опять ломка, нарушение традиций, связей родов, и опять ради кучки рабов, которые возглавляют этот разрушительный процесс.

17. Здесь, на Земле, нет общества, законы которого отражали бы справедливое развитие его и справедливое отношение между членами рода.

18. Государства, проповедующие шариат, грешат насилием, хоть и поднимают религиозный флаг.

19. Хотим мы или не хотим, но вывод всегда печален.

20. Всё, что человечество пыталось выстроить в систему взаимоотношений родов или членов рода, всё натыкалось на тупик, приводящий к войнам и гибели людей и империй.

21. Любые империи не вечны.

22. Масштабы другие, отношения родов – в этом случае рабами были не люди, а рода. Основа же одна и та же – правящее меньшинство и огромное количество рабов.

23. В современных общественных системах развитых стран придумали понятие “средний класс”.

24. Что такое “средний класс”? Это – полурабы или рабы мелкого масштаба, прослойка между меньшинством и большинством.

25. Эта прослойка никогда не бывает большой. Считается, что она хорошо демпфирует и снижает опасность, риск возникновения коллапса общества. Глубокое заблуждение!

26. Этот слой действительно держит ситуацию, потому что за подаяния со стола сильных мира сего служит им активно, снижая напряжённость в обществе.

27. Но процесс этот не вечен, и прослойка жиреет и переходит в слой сильных мира сего либо, наоборот, переходит от безысходности в стан большинства, в стан рабов.

28. Такое расслоение прослойки среднего класса чревато осложнениями в обществе, потому что процесс расслоения есть процесс нарушения равновесия “хозяин–раб”.

29. Поэтому, какие бы легенды и сказки ни распространялись в обществе, они не спасают его от гибели. Вопрос только один: когда?

30. Прошедшие столетия не сделали ничего. Цвета разные, сказки разные, но основа отношений между людьми одна и та же, хотя и не такая примитивная, как раньше.

31. Вот почему Я говорю постоянно: вы идёте к коллапсу, и не важно, о какой стране Я говорю, – все режимы, как бы они ни назывались, в основе своей несправедливы.

32. А несправедливы они только потому, что в основе их не заложены Законы Мои, о которых говорю уже много тысячелетий.

33. Почему Я заговорил об этом так активно только сейчас? Почему Я начинаю действовать?

34. Потому, что общества на Земле стали информативно едиными и независимыми от границ или ментальности нации. Все питаются одной “пищей”, что зовётся средствами массовой информации и Интернетом.

35. Эта международная “паутина” оплела весь Мир так цепко, что сейчас родилась возможность управлять процессом преобразований через менталитет каждого члена рода, независимо от национальной принадлежности.

36. Я уже говорил, инструмент, который Я помог людям создать, нужен прежде всего Мне для реализации Моих Планов.

37. В современных условиях, несмотря на то, что люди запустили Золотого тельца и Лукавого в эту “паутину” и используют её для наживы, Я могу всё прервать и направить возможности “паутины” ради преобразования общества по Моим Планам.

38. Вот почему Я так уверен в успехе: всё произойдёт по Моему Сценарию. Потому что любое начинание людей без Меня и Моей Помощи будет с плохим концом, только временной порог разный.

39. Глупые правления кончаются в одночасье и лопаются, как мыльные пузыри, но более грамотные, в красивых политических рамках, существуют дольше, однако перспектива одна и та же.

40. От такой безысходности люди сами придут ко Мне.

41. Одна дорога, дорога к Храму – ко Мне. Но не примитивная дорога религиозных традиций, а осознанный путь Веры в Мои Законы, контакт со Мной через слышащих Меня, общение со Мной и консультация со Мной.

42. Через Веру в Меня, в Мои Вечные Законы возродится Любовь к Делам Моим, Любовь к соплеменникам. И появится тогда Надежда на построение справедливого общества на базе Моей Мудрости.

43. Вот вам единственный путь, путь праведного Человека, Человека – не раба, а Человека-творца и Человека-созидателя.

44. Вот, кратко, Моя концепция и объяснение Действий Моих и, если хотите, парадигма Моя для людей, сейчас и навсегда.