Dictarea din 20.09.04

1. ...Eu iarăși repet: mai întâi de toate – Credința + Iubirea – sunt fundamentul construirii Principiului Pin...

2. Acesta – este esențialul, pe ce se bazează construirea întregului Sistem Pin de relații în Lumea Triplă.

3. Aceste cuvinte definesc nu doar ideea națională a Rusiei, ci și ideea construirii pe Pământ a Împărăției Cerurilor.

4. Astfel, ar părea, că totul e simplu și convingător, dar cât de dificil și de cât de mult timp nu se poate realiza această idee seculară precum și visul construirii Împărăției Pine pe Pământ.

5. Multe secole de luptă, mult sânge, dar nu au existat și tot nu există rezultate; abia acum ne apropiem de o rezolvare pozitivă.

6. Foarte anevoios se decide ideea creării societății echitabile pe Pământ asemeni Împărăției Mele și o sarcină și mai grea – este formarea Omului perfect, stăpân al Pământului, asemănarea Mea.

7. Evoluția spirituală a omului decurge nespus de lent: traiul îl consumă, iar odată cu dezvoltarea tehnicii are loc o stratificare a societății și mai intensă. Partea bogată a societății, nefiind deloc partea ei de elită, nici nu vrea să audă despre Legile Pine.

8. Deci e de înțeles, că respectarea acestor Legi va cere acestei “elite” amețite de grăsime, de devianță să-și potolească elanul și să-l reducă, și chiar să-și reducă considerabil, porția materială și să se oprească în sfârșit din decăderea sa.

9. Însă căderea este atât de dulce, atât de grasă, și nu există nici o rezistență în cădere, totul șuieră în urechi: decăderea moralității, decăderea principiilor societății echitabile și dulceața devianței.

10. Vicleanul îi numește cu un cuvânt atât de “gingaș”, care te amețește de fericire, – oligarhi, stăpâni ai lumii, chiar dacă ai localei, însă ai unei lumi, ai unui popor.

11. S-ar părea, aparent, că e o mare fericire – să conduci popoarele după propria voință, conform legilor tale, să devii Dumnezeu, dacă nu în cer, ci atunci acum, aici, pe Pământ.

12. Aceasta este “plăcerea supremă” – conducerea propriilor semeni, care, conform Sfintelor Scripturi, sunt și ei asemeni lui Dumnezeu, și dacă este așa, atunci nu mai ești un simplu “Dumnezeu” – ci “Dumnezeul Dumnezeilor”!

13. Din această cauză apare amețeala, în acest moment orgoliul își desface aripile, și să oprești aici dulcea clipă a căderii este imposibil.

14. În acest mod Vicleanul și vițelul de Aur alterează Sufletele oamenilor, și prin aceasta ei fac puternice umbrele omului.

15. Atunci vine clipa când umbra omului – decăderea lui – devine de proporții uriașe și când umbrei îi aparține dreptul de a conduce.

16. Necredința conduce Credința!

17. Aceasta este teza “progresului” omenirii. De dragul satisfacerii necesităților umbrei omului se observă un regres al moralității, un regres al legilor formării societății.

18. Cât de distorsionate sunt toate pe Pământ, dezvoltarea societății decurge în sens opus: degradarea personalității conduce progresul omului!

19. Ce lozinci, ce vremuri!

20. Deci acum este de înțeles, cât e de greu să se rupă de la această prăjitură dulce a căderii puternicii acestei lumi.

21. Și îndeosebi aici, în Rusia. Dacă în Occident acești oameni au creat legi, ce împiedică societatea să explodeze, atunci în Rusia explozia este inevitabilă: baza legislativă a societății și poftele cercului restrâns al societății se află la poli opuși.

22. Acestei “elite” a societății i s-au tulburat cu totul mințile; este întru atât de amețită de devianță, încât niciunul dintre puternicii acestei lumi în Rusia nu vrea să renunțe la o asemenea “viață dulce”.

23. O astfel de amploare de a conduce oamenii după bunul plac nu există nicăieri în lume, și asemenea proporții ale fărădelegilor nu au fost niciodată înregistrate mai înainte.

24. Atât de repede, pe loc drept, pe seama desfrâului societății nu s-a îmbogățit nimeni și nicăieri, decât în Rusia, atunci când păcălind întregul stat multinațional viețuiește și huzurește o pătură restrânsă de oameni “umflați”, care detestă toate gânditele și negânditele Legi, Porunci sau pur și simplu principii morale ale societății.

25. Ce poate oferi societății această pătură restrânsă de oameni?

26. Chiar nimic, decât o decădere accelerată a moralității, când formele de pervertire a principiilor societății au atins un nivel atât de grotesc, încât, ar părea, că nu se mai întrezărește posibilitatea progresului.

27. Nu se observă nici posibilitățile restructurării societății bazate pe principiile moralității, în a se asemăna cu Împărăția Mea.

28. Procesul decăderii societății – a ajuns la limită, în special în Rusia.

29. Rusia, ca întotdeauna, înhamă încet, dar merge rapid!

30. Acum apare întrebarea: încotro?

31. Ca întotdeauna, pe propriul, conceput de ea însăși drum spre decădere mai rapid decât toți!

32. Au început mai târziu decât toți, dar au rupt-o iute din loc și i-au întrecut mutilând enorm societatea, principiile ei, tradițiile multiseculare ale poporului său, încât doar îți rămâne să te miri: de ce oare?

33. Din această cauză, dacă pe Lume mai există o pătură de oameni bogați mai mult sau mai puțin controlată, atunci în Rusia debandada totală e deja tradițională, mai ales ce ține de cădere: dacă e să cazi atunci să cazi!

34. Rapid și fără limite, la ce bun careva frâne?!

35. E atât de minunată căderea – Lumea Materială e a lor, ea le oferă fericire, de ce să se gândească la Dumnezeu, trebuie doar respectate ritualurile.

36. Și acestor oameni li se pare, că de mergi la Biserică, bați mătănii, săruți “scândurile” – deci nu mai ai păcate! Totul poate fi iar repetat – toate fără limite, toate fără frâne!

37. Aceasta este fericirea căderii! Cât de minunat este zborul în jos!

38. Umbra conduce societatea oamenilor – aceasta este realizarea Vicleanului, el a impus viciul să dirijeze virtutea!!!

39. Viciul este motorul progresului!!!

40. Oameni, încotro mergeți? La ce ați ajuns? Ce mai e de făcut, ca societatea să se spargă și să își înceteze existența?

41. Mai nimic – toate merg de la sine!

42. Frâna va fi doar intervenția Mea, și în special intervenția activă! Totul trebuie oprit.

43. Cu aceasta și ne ocupăm: începem să cultivăm semințele noi ale Învățăturilor, folosind gunoiul societății!

44. O cale grea, muncă murdară, dar recolta va bate recordul: vom construi Societatea Credinței, Dragostei și Fericirii după asemănare Mea și pe oameni îi vom crea, educa, ca să mi se asemene Mie...

Диктовка от 20.09.04

1. ...Я опять повторяю: прежде всего – Вера + Любовь – основа построения Божественного Начала...

2. Это – главное, на чём основывается построение всей Божественной Системы отношений Троичного Мира.

3. Этими словами определяется не только национальная идея России, но и идея построения на Земле Царствия Небесного.

4. Вот так, казалось бы, всё просто и убедительно, но как трудно и как долго не может реализоваться эта многовековая идея и мечта построения Царствия Божьего на Земле.

5. Много веков борьбы, много крови, но как не было, так и нет результата; вот только сейчас подходим к положительному решению.

6. Очень трудно решается идея построения справедливого общества на Земле по подобию Царствия Моего и ещё более трудная задача – сформировать совершенного Человека, владыку Земли, подобие Моё.

7. Духовное развитие человека продвигается крайне медленно: быт заедает, а с развитием техники ещё сильнее идёт расслоение общества. Богатая, совсем не элитная часть общества, даже слышать не хочет о Законах Божьих.

8. Понятно, что соблюдение этих Законов потребует от этой охмелевшей от жира, от вседозволенности “элиты” умерить свой пыл и уменьшить, и здорово уменьшить, материальный рацион и наконец остановиться в своём падении.

9. Но ведь падение так сладко, так жирно, и нет сопротивления при падении, всё свистит в ушах: падение морали, падение принципов справедливого общества и сладость вседозволенности.

10. Лукавый называет их таким “ласковым” словом, от которого счастьем кружится голова, – олигархи, владельцы мира, пусть локального, но мира, народа.

11. Какое, казалось бы, счастье – управлять по своему усмотрению, по своим законам народами, стать Богом, если не на небе, то сейчас, здесь, на Земле.

12. Вот “высшее удовольствие” – управление себеподобными, которые, по Святым Писаниям, тоже подобны Богу, а раз так, то тогда ты уже не просто “Бог” – “Бог над Богами”!

13. Вот отчего кружится голова, вот когда гордыня расправляет крылья, и вот тут остановить сладостный миг падения невозможно.

14. Вот так Лукавый и Золотой телец разлагают Души людей, и так они делают могущественными тени человека.

15. Вот когда тень человека – его падение – становится огромных размеров и когда ей принадлежит право управления.

16. Неверие управляет Верой!

17. Вот тезис “прогресса” человечества. Ради удовлетворения потребностей тени человека наблюдается регресс морали, регресс законов построения общества.

18. Как искривлено всё на Земле, развитие общества идёт в обратном порядке: деградация личности управляет прогрессом человека!

19. Ну и лозунги, ну и времена!

20. Вот теперь понятно, как трудно оторваться от этого сладкого пирога падения сильным мира сего.

21. Причём особенно здесь, в России. Если на Западе эти люди выстроили законы, которые удерживают общество от взрыва, то в России взрыв неминуем: законодательная база общества и аппетиты узкого круга общества находятся на разных полюсах.

22. У этой “элиты” общества окончательно помутилось в голове; такой хмель от вседозволенности, что отказаться от такой “сладкой жизни” из сильных мира сего в России не может никто.

23. Такого размаха управления людьми по своему усмотрению нет нигде в мире, и такие масштабы беззакония никогда не наблюдались ранее.

24. Так быстро, на пустом месте, за счёт разврата общества не наживался никто и нигде, кроме России, когда за счёт одурачивания всего государства многородового живёт и поживает тонкий слой жирующих людей, презирающих все мыслимые и немыслимые Законы, Заповеди и просто моральные устои общества.

25. Что может дать обществу этот тонкий слой людей?

26. Да ничего, кроме ускорения падения морали, когда формы искажения устоев общества дошли до таких карикатурных видов, что уже, казалось бы, не видно возможности прогресса.

27. Не видно и возможностей переустройства общества на принципах морали, по подобию Царствия Моего.

28. Процесс падения общества – у предельной черты, и особенно в России.

29. Россия, как всегда, медленно запрягает, но быстро едет!

30. Теперь возникает вопрос: куда?

31. Как всегда, своим, доморощенным путём к падению быстрее всех!

32. Начали позже всех, но рванули и перегнали и так изуродовали общество, его устои, многовековые традиции народа своего, что только остаётся удивляться: с чего?

33. Поэтому, если в Мире есть слой богатых людей и он более или менее контролируется, то в России всегда традиционно везде беспредел, особенно в падении: падать так падать!

34. Быстро и без ограничений, зачем какие-то тормоза?!

35. Так прекрасно падение – Материальный Мир для них, он даёт им счастье, зачем думать о Боге, надо только исполнять ритуал.

36. И кажется этим людям, что ходи в церковь, бейся головой об пол, целуй “доски” – и нет уже грехов! Всё можно опять повторять, – всё без ограничений, всё без тормозов!

37. Вот счастье падения! Как прекрасен полёт вниз!

38. Тень управляет обществом людей – вот достижение Лукавого, он заставил порок управлять добродетелью!!!

39. Порок – двигатель прогресса!!!

40. Люди, куда вы идёте? До чего дошли? Что ещё надо, чтобы общество треснуло и закончило своё существование?

41. Уже почти ничего не надо – всё идёт само по себе!

42. Тормозом является только Моё вмешательство, причём активное вмешательство! Нужно всё остановить.

43. Вот чем и занимаемся: начинаем проращивать новое зерно Знаний, используя перегной общества!

44. Трудный путь, грязная работа, но урожай будет рекордным: построим Общество Веры, Любви и Счастья по Моему подобию и людей создадим, воспитаем, чтобы стали похожими на Меня...