Dictarea din 25.10.04

1. ...Bazele Religiei Mele trebuie știute, ca “Tatăl Nostru”: Credință în Dumnezeu, Dragoste pentru El și pentru faptele Lui, Speranță, că va veni perfecționarea Personalității până a fi asemănarea Mea, iar Eu ca răspuns vă ofer Înțelepciunea Mea pe vecie!

2. Aceasta este expunerea succintă a postulatelor esențiale ale Religiei Mele!

3. Eu repet: ale Mele, indiferent de denumirea Religiei neamului și indiferent de confesiuni.

4. Aceste cuvinte (Mă refer la cele patru cuvinte: Credință, Dragoste, Speranță și Înțelepciune) unesc toți oamenii, indiferent de orice.

5. Aceasta este foarte important la etapa actuală de dezvoltare a omenirii, când, ar părea, că oamenii sunt mai dezbinați, ca niciodată, și această dezbinare se simte mai ales pe fonul progresului, dezvoltării noilor tehnologii, care sunt utilizate atât în țările dezvoltate cât și în cele sărace, de își perpetuă existența în haos și mizerie.

6. Paradoxal, dar tehnologiile performante au scos la iveală problemele omenirii, au indicat punctele polare ale dezvoltării societății și incorectitudinea distribuirii bunurilor între ele.

7. Și în același timp tehnologiile performante (Mă refer la tehnologiile informaționale) și, principala, “rețeaua globală”, sau Internetul, permit de a unifica oamenii, de a indica simultan tuturor problemele și căile de soluționare ale acestora.

8. “Rețeaua” pentru prima dată a făcut posibilă conducerea conștiinței oamenilor în orice punct geografic al Pământului și simultan.

9. Posibilități nemaivăzute au apărut atât pentru business, cât și pentru conducerea oamenilor. Un singur neajuns are Internetul – informația, transmisă prin rețea, necesită de a fi citită și de a cunoaște computerul.

10. Știu, curând acest neajuns va fi corectat și cel mai important element al sugestiei – sunetul – va fi pus în acțiune.

11. Când informația prin Internet va fi transmisă însoțită de sunet, “rețeaua” va deveni cea mai groaznică armă de înșelare a conștiinței oamenilor.

12. Exact atunci va deveni posibilă utilizarea a orice tehnologii, ce permit înrobirea oamenilor, zombarea conștiinței lor și reducerea lor la nivelul de animale-dobitoace. E o perspectivă foarte periculoasă!

13. În mâinile clasei conducătoare apare un instrument de nivel mondial și posibilitatea de a conduce lumea, statele, neamurile și anumite personalități.

14. Cu părere de rău, progresul vostru v-a adus întotdeauna distrugeri, războaie și milioane de cadavre. Sporirea progresului sporește proporțional gradul de distrugere a omenirii.

15. Dezvoltându-se, omenirea în același timp își sapă groapa!

16. Cu cât este mai înalt progresul, cu atât mai aproape este colapsul omenirii.

17. Însă pentru Mine apare șansa istorică de a interveni și a face societatea așa, cum vreau Eu, conform schemei Mele, după asemănarea Mea!

18. Doar în acest caz progresul vostru tehnic va servi propriului vostru viitor și va permite crearea noii societăți, societății echitabile a oamenilor cuviincioși, fără războaie, fără probleme.

19. Eu creez societatea Religiei Mele unice, societatea oamenilor care gândesc la fel și sunt creatori. Voi face orice pentru acest Scop Măreț al Meu și nu voi cruța adversarii.

20. Eu am luat această decizie, Eu o voi îndeplini, vreți voi sau nu vreți. Eu voi împlini, ceea ce am planificat, dar dacă voi simți împotrivirea oamenilor, Eu voi repeta acțiunile Mele precedente, pentru că toate forțele Naturii – Forțele Mele – vor fi îndreptate împotriva oamenilor.

21. Mă gândesc, că voi nu aveți nevoie de așa ceva, din această cauză vom merge împreună pe calea reformării Lumii voastre după asemănarea Mea, odată și pentru totdeauna!

22. Noi mergem spre aceasta cu succes; startul e dat deja, procesul a demarat.

23. Eu mă grăbesc, Eu aleg pe cei care Mă aud, Eu îi pregătesc, Îmi rezerv 2-3 ani pentru a-i pregăti și a le lor transmite puterea.

24. Eu ofer Informația și dezvălui Planurile Mele și împart roluri pentru fiecare, pe care nu le poți refuza, și nu vor exista niciun fel de ambiții. În numele scopului Măreț toate rolurile sunt bune.

25. Din această cauză, dacă cineva are impresia, că are rol de măturător și este jignitor de mic pentru el, Eu îi voi răspunde: tu nu cunoști ziua de “Mâine” și tu nu cunoști semnificația rolului tău!

26. Eu împart tuturor acele roluri, pentru care voi sunteți pregătiți, și le-am repartizat pe acelea, care Îmi sunt necesare conform Scenariului Meu.

27. Eu repet, că demagogia și discuțiile – reprezintă intrigi, orgoliu, deci ca rezultat, acesta-i sfârșitul. Nu putem admite aceasta!

28. Eu știu, cine și de ce e capabil; Eu știu, ce Îmi e necesar; Eu știu, când și cine trebuie să iasă pe scenă și ce trebuie să vorbească!

29. Ei pentru Mine toți sunt onorabili și necesari; iar recompense voi oferi tuturor, indiferent de rol; deoarece spectacolul e unul comun, și el este pentru Mine!

30. El este al Meu personal, nu al vostru, voi sunteți în el doar actori, fiecare își are rolul său, Eu repartizez rolurile – învățați cuvintele!

31. Când va fi necesar, Eu vă voi chema și vă voi găsi loc!

32. Eu – sunt Angajatorul și Regizorul Lumii, Eu decid, cine și când iese pe scenă!

33. Extrem de mare poate fi prețul greșelii, ea este inadmisibilă!

34. De ce Mi-am rezervat 2-3 ani de-ai voștri? Deoarece, voi nu veți putea fi gata mai devreme din cauza inerției conștiinței voastre, voi aveți nevoie de o perioadă de adaptare la condițiile Mele. Nu trebuie să existe eșecuri!

35. Spectacolul a început deja, forțele Mele ale naturii sunt în mișcare, mânându-vă conștiința, creează condiții de unificare în fața pericolului dispariției omenirii.

36. Eu am demonstrat oamenilor posibilitățile Mele prin intermediul cataclismelor naturale, și iarăși ei nicidecum nu cred.

37. Atunci Eu voi intensifica presiunea, Eu voi crea sentimentul fricii, Eu voi indica calea rezolvării problemei în conștiința oamenilor.

38 Eu voi indica calea progresului conform Scenariului Meu, Eu îi voi aduce pe toți în Teatrul Meu, îi voi așeza și oferi roluri. Însă spectatori nu există, toți – sunt personaje și actori!

39. E rândul Dumneavoastră, stimate domn-om, Vă invit pe scenă!

40. Cortina sus, spectacolul începe!..

Диктовка от 25.10.04

1. ...Основы Религии Моей надо знать, как “Отче наш”: Вера в Бога, Любовь к Нему и Его действиям, Надежда, что придёт совершенствование Личности до подобия Моего, а Я в ответ даю Мудрость Свою навечно!

2. Вот изложение в краткой форме основных постулатов Религии Моей!

3. Я повторяю: Моей, независимо от названия Религии рода и независимо от конфессий.

4. Эти Слова (Я имею в виду четыре Слова: Вера, Любовь, Надежда и Мудрость) объединят всех людей, независимо ни от чего.

5. Это крайне важно на современном этапе развития человечества, когда, казалось бы, люди разделены, как никогда, и это разделение особенно чувствуется на фоне прогресса, развития новых технологий, которые используются в развитых странах и в странах бедных, влачащих состояние хаоса и нищеты.

6. Парадоксально, но высокие технологии обнажили проблемы человечества, показали полярные точки развития общества и несправедливость в распределении благ между ними.

7. И в то же время высокие технологии (Я имею в виду информационные технологии) и, главное, “международная паутина”, или Интернет, позволяют объединить людей, показать одновременно всем проблемы и пути их решения.

8. “Паутина” впервые сделала возможным управлять сознанием людей в любой географической точке Земли и одновременно.

9. Небывалые возможности открылись как для бизнеса, так и для управления людьми. Лишь один недостаток Интернета – информация, передаваемая по сети, требует чтения и знания компьютера.

10. Знаю, что скоро этот недостаток будет исправлен и самый важнейший элемент внушения – звук – будет задействован.

11. Когда информация по Интернету будет передаваться со звуком, “паутина” будет самым грозным оружием околпачивания сознания людей.

12. Вот когда станет возможным применять любые технологии, позволяющие делать людей рабами, зомбируя их сознание и опуская их до уровня животных-скотов. Опасная перспектива!

13. В руках у правящего класса появляется инструмент мирового уровня и возможность управлять миром, государствами, родами и конкретными личностями.

14. К сожалению, прогресс ваш всегда нёс вам разрушения, войны и миллионы трупов. Увеличение прогресса в той же пропорции увеличивает степень разрушения человечества.

15. Развиваясь, человечество одновременно роет себе могилу!

16. Чем выше прогресс, тем ближе коллапс человечества.

17. Но для Меня появляется исторический шанс вмешаться и сделать общество таким, как Я хочу, по Моей схеме, по Моему подобию!

18. Вот когда прогресс технический ваш послужит будущему вашему и позволит создать новое общество, общество справедливое праведных людей, без войн, без проблем.

19. Я создаю общество одной Религии Моей, общество единомышленников и творцов. Я пойду на всё ради этой Цели Моей Великой и противников не пощажу.

20. Я принял решение, Я его исполню, хотите вы или нет. Я сделаю, что задумал, но если Я почувствую людское сопротивление этому, Я повторю Свои ранние действия, ведь все силы Природы – Мои Силы – будут направлены против людей.

21. Я думаю, вам этого не надо, поэтому пойдём вместе по пути переустройства Мира вашего по Моему подобию, раз и навсегда!

22. Мы к этому идём успешно; старт уже дан, процесс пошёл.

23. Я спешу, Я подбираю слышащих Меня, Я их готовлю, даю Себе 2-3 года на подготовку их и передачу власти им.

24. Я даю Информацию и раскрываю Планы Мои и раздаю роли для каждого, от которых отказаться нельзя, и не будет никаких амбиций. Во имя Великой цели все роли хороши.

25. Поэтому, если кому-то покажется, что у него роль дворника и обидно малая роль, Я отвечу: ты не знаешь “Завтра” и ты не знаешь значения своей роли!

26. Я всем раздаю те роли, на которые вы готовы, и раздал те, которые Мне нужны по Моему Сценарию.

27. Я повторяю, что демагогия и обсуждения – это есть склоки, гордыня, а значит, это конец. Нельзя этого допустить!

28. Я знаю, кто и на что способен; Я знаю, что Мне надо; Я знаю, когда и кому выходить на сцену и что говорить!

29. Они для Меня все почётны и нужны; а награды буду давать всем, независимо от роли; спектакль же общий, и для Меня он!

30. Он Мой личный, а не ваш, вы там только актёры, у каждого своя роль, Я раздаю роли – учите слова!

31. Когда надо будет, Я позову и найду место!

32. Я – Работодатель и Режиссёр Мира, Мне решать, кто и когда выходит на сцену!

33. Уж очень дорогой может быть цена ошибки, нельзя допустить её!

34. Почему Я дал для себя 2-3 ваших года? Да потому, что раньше вы не сможете быть готовыми с вашей инерционностью сознания, вам нужен период адаптации к Моим условиям. Провалов не должно быть!

35. Спектакль уже идёт, Моя стихия действует, подгоняя ваше сознание, создаёт условия объединения перед опасностью исчезновения человечества.

36. Я показал людям Свои возможности через природные катаклизмы, и опять никак они не верят.

37. Тогда Я усилю давление, Я сформирую чувство страха, Я укажу путь решения проблемы в сознании людей.

38. Я укажу путь прогресса по Моему Сценарию, Я поведу всех в Мой Театр, рассажу и дам роли. Вот только зрителей нет, все – действующие лица и исполнители!

39. Ваш выход, господин человек, прошу Вас на сцену!

40. Занавес поднят, спектакль начинается!..