Dictarea din 26.08.04

1. Astăzi Eu, Domnul Dumnezeul vostru și Creator al Tot și Toate, încep să vă vorbesc despre Religie, despre bazele ei, despre structura Lumilor și despre viitorul omenirii.

2. Calea cunoașterii Religiei Mele va fi spinoasă, dar cu izbândă pentru cei, care sunt în mișcare permanentă, sunt angajați în însușirea Adevărurilor Mele Eterne, care nu stau cu brațele încrucișate și nu risipesc viața, dăruită de Mine!

3. Voi menționa câteva momente principale în stadiul inițial al însușirii Învățăturilor Mele Eterne.

4. Mai întâi de toate, este Credința în Dumnezeu și din nou Credința în Dumnezeu – aceasta este Esența esențelor vieții omului în Lumea Materială!..

5. A doua – este predestinarea căii omului către Tărâmul Luminat al Eternității Mele.

6. A treia – constă în necesitatea progresului continuu al dezvoltării personalității omului, necesitatea avansării pe spirala Veșniciei.

7. A patra – nu există cale de întoarcere, doar înainte.

8. A cincea – sunt Cuvintele Domnului, însușirea lor, însușirea Învățăturilor Divine. Acestea sunt foarte importante pentru consolidarea căii omului, care nu are întoarcere la cele ce au trecut.

9. A șasea – este Speranța în succes și Credința în posibilitatea perfecționării Personalității, Sufletului omului.

10. Acum voi enumera pe scurt grupul de întrebări, ce vor fi relatate detaliat în Revelații și pe care urmează să le aflați și să le învățați.

11. Să începem prin definirea Existenței.

12. Ce este aceasta?

13. La voi, în Lumea Materială, se consideră valabil, că “existența determină conștiința”. Această definiție prin esența sa este incorectă.

14. Definiția Mea sună altfel: Conștiința determină existența!

15. De–a lungul istoriei multiseculare de dezvoltare a omenirii oamenii atât de mult au complicat, atât de mult au inversat definiția Mea, încât varianta distorsionată acceptată de ei a adus societatea la capătul evoluției, după care se află doar vid și neființă.

16. Oamenii Mi–au cerut permanent și continuă să–Mi ceară ajutorul. Dar ce fel de ajutor voi, oamenii, așteptați de la Mine?

17. Mai întâi de toate trebuie să vă clarificați, ce a–ți creat voi înșivă, în ce fel de societate trăiți și ce vă așteaptă de acum înainte.

18. Deoarece la voi nu doar că sunt încurcate toate valorile morale, dar, ce e și mai grav, deloc nu sunt definite legile fundamentale ale Lumii voastre.

19. Voi deja pe parcursul a multor veacuri încercați fără Ajutorul Meu să găsiți calea independentă de dezvoltare a societății, a relațiilor sociale, dar rezultatul acestor căutări independente ale Adevărurilor Eterne și ale căilor formării unei societăți echitabile este mereu unul și același – insuccesul!

20. De fiecare dată, încercând să orânduiți relații sociale noi, voi ignorați necesitatea propriei perfecționări (conform celor indicate în Porunci) până la nivelul asemănării Mie.

21. Eu însă vreau să vă văd ca fiind asemănarea Mea în Lumea Materială.

22. Acum despre Dumnezeu! Cine sunt Eu?
Eu – sunt Dumnezeu, Atotputernicul și Mărețul,
Eu – sunt Creatorul vostru, și toate vin de la Mine.
Eu sunt Cel care hotărăște destinele oamenilor și ale timpurilor.
Eu sunt Cel în ale Cărui puteri stau toate.
Eu sunt Cel care cunoaște calea fiecăruia dintre voi, și dacă e necesar,
Eu corectez căile vieților voastre.

Диктовка от 26.08.04

1. Сегодня Я, Господь Бог ваш и Создатель Всего и Вся, начинаю говорить с вами о Религии, о её Основах, об устройстве Миров и о будущем человечества.
2. Путь познания Религии Моей будет тернистым, но успешным для тех, кто постоянно в движении, в постижении Истин Моих Вечных, кто не сидит сложа руки и не прожигает жизнь, дарованную Мною!
3. Отмечу несколько главных моментов на начальной стадии постижения Моих Вечных Знаний.
4. Прежде всего, это Вера в Бога и ещё раз Вера в Бога – вот Основа основ жизни человека в Материальном Мире!..
5. Второе – это предначертанность пути человека в Светлый Мир Вечности Моей.
6. Третье – необходимость постоянного прогресса личности человека, необходимость развития вверх по спирали Вечности.
7. Четвёртое – нет возврата назад, только вперёд.
8. Пятое – это Слова Божьи, постижение их, постижение Учения Божьего. Это важно для укрепления пути человека, у которого нет возврата к пройденному.
9. Шестое – Надежда на успех и Вера в возможность совершенствования Личности, Души человека.
10. Теперь перечислю кратко круг вопросов, которые будут подробно изложены в Откровениях и которые предстоит познать и изучить.
11. Начнём с определения Бытия.
12. Что это такое?
13. У вас, в Материальном Мире, принято считать, что “быт определяет сознание”. Это по сути своей неправильное определение.
14. Моё определение звучит по-другому: Сознание определяет быт!
15. За многовековую историю развития человечества люди так запутали, так перевернули Моё определение, что принятый ими искажённый вариант привёл общество к тупику развития, за которым пустота и тлен.
16. Люди всегда обращались и продолжают обращаться ко Мне за помощью, но какой помощи, люди, вы ждёте от Меня?
17. Сначала вы должны разобраться в том, что создали, в каком обществе вы живёте и что вас ждёт впереди.
18. Ведь у вас не только перепутаны все моральные ценности, но, самое главное, совсем не определены основные законы Мира вашего.
19. Вы уже много веков пытаетесь без Моей Помощи найти самостоятельный путь развития общества, общественных отношений, но результат этих самостоятельных поисков Вечных Истин и путей построения справедливого общества всегда один и тот же – неудача!
20. Каждый раз, пытаясь выстроить новые общественные отношения, вы игнорируете необходимость собственного совершенствования (как указано в Заповедях) до уровня подобия Моего.
21. Я же хочу видеть вас Моим подобием в Материальном Мире.
22. Теперь о Боге! Кто Я?
Я – Бог, Всемогущ и Велик,
Я – ваш Создатель, и всё идёт от Меня.
Это Я решаю судьбы людей и времён.
Это Мне всё подвластно.
Это Я знаю путь каждого из вас, и если необходимо,
Я корректирую ваши жизненные пути.